Home » Istorie » #CentenarulRosu: Securitatea, după 100 de ani. SRI-ul, serviciile secrete după Revoluţie (III)

#CentenarulRosu: Securitatea, după 100 de ani. SRI-ul, serviciile secrete după Revoluţie (III)

Descopera

Publicat: 17.10.2017

Departamentul Securităţii Statului era desfiinţat în 30 decembrie 1989. Trei luni mai târziu lua naştere Serviciul Român de Informaţii. Şi chiar dacă se anunţa o "curăţare" a sistemului, de-a lungul timpului serviciile post-revoluţionare au fost acuzate că au păstrat metehnele vechi.

Serviciile secrete de după Revoluţie

Desfiinţarea Departamentului Securităţii Statului (DSS) prin Decretul 33/30.12.1989 emis de Consiliul Frontului Salvării Naţionale consacra dispariţia principalului instrument al regimului comunist, dar lăsa şi un gol în sistemul de siguranţă naţională. Lipsa unui Parlament şi a guvern liber alese precum şi a unei Constituţii democratice a favorizat o tranziţie tensionată către un sistem politic democratic, scrie Mediafax.

Astfel, perioada ianuarie-martie 1990 a fost marcată de primele două mineriade şi conflictul interetnic de la Tîrgu Mureş. Pe acest fond, la 26 martie 1990, a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, la organizarea căruia Virgil Măgureanu, primul director al Serviciului, a avut o contribuţie importantă. Preşedintele Ion Iliescu a prezentat atunci SRI ca pe o instituţie modernă, structurată după modelele unor servicii similare din ţările occidentale, deşi decretul de înfiinţare nu a fost publicat.

Cu ocazia primul raport prezentat Parlamentului de către directorul SRI la 22 noiembrie 1990, în legătură cu structurile şi programul instituţiei, Măgureanu a răspuns şi unor probleme care continuau să neliniştească opinia publică El a arătat că: documentele fostei Securităţi au fost puse în totalitate sub controlul M.Ap.N. după decembrie 1989; S.R.I. a trecut în rezervă sau îndepărtat 6 000 de cadre ale fostei Securităţi şi a preluat un sfert din aparatul informativ al acestei instituţii; toate mijloacele tehnice folosite de DSS pentru interceptarea convorbirilor telefonice au fost dezafectate şi aparatura preluată de M.Ap.N. Dar decretul de înfiinţare a SRI fusese emis în perioada în care rolul Parlamentului era jucat de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, al cărui control nu erau bine definit, iar cadrul legislativ a fost definitivat în următorii doi ani.

În aceste condiţii SRI, care era subordonat şefului statului, era condus de un colaborator apropiat al acestuia şi format în bună măsură din foşti securişti, tindea să capete o imagine de serviciu de securitate prezidenţial. Aceste probleme vor reveni într-o manieră care se va atenua treptat în cursul următorilor ani.

Scandalurile în care a fost implicat Serviciul Român de Informaţii

La nici trei luni de la înfiinţare, asupra SRI au planat bănuieli că ar fi implicat în viaţa politică. În ciuda deselor negări din partea conducerii instituţiei referitoare la implicarea SRI în evenimentele din iunie 1990, chiar şi Gelu Voican Voiculescu, vicepremier cu probleme militare în guvernul provizoriu, l-a indicat, ulterior, pe directorul SRI că s-ar fi aflat în spatele acestor violenţe. În pofida funcţiei, Măgureanu s-a implicat apoi (18.02.1994) în aplanarea tensiunilor de la Regia Autonomă a Lignitului de la Tîrgu Jiu, între minerii lui Miron Cozma şi Consiliul de Administraţie.

Deputatul PRM Toader Constantinescu va depune la 28.03.1996 la Comisia SRI o declaraţie a poetei moldovence Leonida Lari conform căreia directorul SRI i-a propus în 1992 să candideze la funcţia prezidenţială. De asemenea, colonelul SRI (r) Petru Pele a afirmat în faţa Comisiei că în 1992 a primit o dispoziţie de la Virgil Măgureanu pentru a colecta semnăturile necesare depunerii candidaturii lui Viorel Sălăgean la preşedinţie.

La rândul său, Măgureanu, referindu-se la România Mare, recunoştea că există foşti ofiţeri SRI care au făcut servicii unor ziare, dar nu pentru bani, ci pentru a realiza o carieră politică. După alegerile din 1996, directorul SRI considera drept neîntemeiate informaţiile din presă, potrivit cărora ar fi contribuit la pierderea alegerilor de către PDSR şi Ion Iliescu. Directorul SRI a negat (28.03.1999) şi că instituţia pe care o conducea ar fi făcut interceptări ilegale de convorbiri telefonice în baza unui ordin 00135/1995 invocat de C.V.Tudor, care îl acuzase pe preşedintele Ion Iliescu că „l-a scăpat de sub control” pe Măgureanu.

Prezenţa în rândurile SRI, în perioada mandatelor lui Ion Iliescu, a foştilor membri ai DSS, pentru care lipsesc cifre oficiale exacte, a fost un obstacol în calea formării unui serviciu de informaţii modern, deşi Măgureanu asigura în Camera Deputaţilor (mai 1991) că S.R.I. nu are nimic comun cu Securitatea, al cărei „cadavru“ nu dorea să-l mai ducă în spate. Pentru a-şi demonstra bunele intenţii el a promis câteva zile mai târziu că va dezvălui atrocităţile comise de DSS în 1947-1964. Dar în urma dezvăluirilor din presă în legătură cu propria sa apartenenţă la Securitate, Rezoluţia Convenţiei A.Z.R. a cerut (04.04.1992) demiterea imediată a lui Măgureanu.

Tot presa fusese cea care se aflase cu un an în urmă la originea unui mare scandal ce implica SRI. Conferinţa de presă a ziarului România liberă (20.05.1991) în legătură cu descoperirea la Berevoieşti (Argeş) a unor documente aparţinând Securităţii şi S.R.I. îngropate după evenimentele din 13-15 iunie 1990, a determinat instituţia să-i mustre pe cei ce, dând dovadă de „stupiditate“ şi „neghiobie“, au înlesnit accesul la documente care, deşi neimportante, puteau dezinforma şi, în consecinţă, nu trebuiau cunoscute de opinia publică.

Totuşi, Virgil Măgureanu a dat asigurări în Parlament că S.R.I. nu a fost implicat în această afacere, în timp ce însuşi preşedintele Ion Iliescu considera că angajaţii S.R.I. au dat dovadă de lipsă de profesionalism şi iresponsabilitate, că documentele nu prezintă prea mare interes şi s-a făcut caz exagerat de ele. Cazul Berevoieşti a constituit fundalul celui mai cunoscut val de epurări din SRI, cel din iunie – august 199. Conform datelor oferite de Măgureanu, 30% din angajaţii serviciului au fost concediaţi, cea mai celebră “victimă” fiind chiar adjunctul lui Măgureanu, general –maior Mihai Stan. Pe de altă parte, în scrisoarea adresată Parlamentului de către “un grup” de ofiţeri din SRI, în aprilie 1992, aceştia cereau înlăturarea lui Măgureanu pe motiv că acesta ar fi contribuit la înlăturarea a 1500 de ofiţeri – profesionişti ai SRI, în timp ce fostele cadre politice ale Securităţii deţineau, încă, funcţii importante în Serviciu.

SRI a fost marcat şi de alte epurări, pliate mai mult sau mai puţin pe scandaluri politice, în care se urmărea nu atât modernizarea Serviciului, cât înlăturarea ofiţerilor incomozi din diverse motive. Aceste situaţii puneau în evidenţă, direct sau indirect, un anume grad al continuităţii dintre serviciile secrete comuniste şi cele “apărute” după 1990.

Pe durata mandatului lui Măgureanu, SRI a fost implicat în numeroase scandaluri intens mediatizate: mai 1991 – Berevoieşti; martie-aprilie 1992 – dezvăluirile din „Tinerama” privind colaborarea lui Măgureanu cu Securitatea; februarie 1992 – Moldovan, şeful SRI Maramureş, responsabil de interceptarea ilegală a unor convorbiri telefonice în interesul PUNR; 1994 – demiterea adjunctului Dumitru Cristea, acuzat de relaţii intime cu studentele; februarie 1995 – interogarea vecinilor publicistului Horia Patapievici de către neidentificatul „căpitan Soare”; iunie 1995 – cazul „Terasa Anda”, surprinderea a doi ofiţeri SRI într-o misiune de filare a doi ziarişti; 1995 – audierea directorului SRI de către Comisia „Apartamentul” pentru modul ilegal în care a obţinut locuinţa din cartierul Primăverii; mai 1996 – prezentarea de către căpitanul SRI Constantin Bucur, într-o conferinţă de presă a PRM, a unor casete ce conţineau înregistrările unor convorbiri telefonice ale unor politicieni şi jurnalişti interceptate de SRI; martie 1997 – scandalul vilei din satul natal al lui Măgureanu; aprilie 1997 – dezvăluirile lui Pacepa din „Washington Times”. Dacă la prezentarea Raportului de activitate pe perioada „94-„95, Măgureanu a caracterizat cazurile „Patapievici” sau „Terasa Anda” drept „accidente de muncă”, soldate cu trecerea în rezervă a celor vinovaţi, în discursul sau adresat Parlamentului la 19 iunie 1996, a acceptat că scandalul Bucur a fost cea mai gravă dintre acţiunile structurii paramilitare patronate de C.V. Tudor.

Pe fondul schimbării politice din 1996, Măgureanu şi-a prezentat cererea de demisie la presedintelui Constantinescu la 24.04.1997,.deşi mandatul său expira în septembrie. Înainte de a demisiona, Virgil Măgureanu a anulat ordinului 31, care permitea SRI să intercepteze convorbirile propriilor angajaţi, pentru asigurarea protecţiei Serviciului şi combaterea scurgerilor de informaţii.

În partea a patra a materialului documentar #CentenarulRosu Securitatea, după 100 de ani vom detalia situaţia actuală, ce reprezintă pentru români Proiectul „SII Analytics” şi nivelul maxim la care au ajuns aprobările pentru interceptări în ultimii ani.